Coș de cumpărături
0

Rosturi curate și fără mucegai în băi și bucătării

09.02.2022

Scopul unui etanșant sanitar este acela de a sigila și proteja suprafețele în zone cu umiditate ridicată, oferind întregii încăperi un finisaj estetic și curat, pe când lipsa sau deteriorarea acestuia duce la creșterea bacteriilor și implicit, in timp, la materiale umede sau deteriorate.

Obiectele sanitare, cum ar fi chiuvetele de bucătărie și de baie, dușurile, căzile, vasele de toaletă sunt cele mai des folosite articole în fiecare casă. Prin urmare, este important să păstrați aceste zone cu aspect curat, fără bacterii și mucegaiuri. Alegerea tipului potrivit de silicon sanitar este primul pas important în evitarea rosturilor neatrăgătoare sau pline de mucegai.

Cum să alegi siliconul sanitar potrivit

Există multe tipuri diferite de etanșanți sanitari și nu este întotdeauna ușor de înțeles cum diferă aceste produse unele de altele și pe care să le alegi pentru lucrarea ta.

Un bun silicon sanitar trebuie să asigure o etanșare care nu este doar impermeabilă, dar și:

  • Antimucegai: zonele sanitare acumulează umezeală și sunt în mare parte întunecate, mucegaiul și bacteriile nu ar putea cere un climat mai bun pentru a înflori. Pentru a preveni dezvoltarea bacteriilor și a ciupercilor și pentru a asigura o igienă maximă, asigurați-vă că siliconul dumneavoastră sanitar conține fungicide.
  • Flexibil: siliconul sanitar trebuie să fie suficient de puternic pentru a crea o lipire permanentă pe suprafețele etanșate și suficient de elastic pentru a se putea mișca odată cu rostul.
  • Ușor de curățat: deoarece siliconul va fi în contact frecvent cu substanțe chimice de uz casnic dar și cu apa, acesta trebuie să aibă o suprafață netedă, care să fie ușor de curățat, să nu prindă murdăria și care să permită scurgerea apei.
  • Anti-îmbătrânire: multe materiale de etanșare se vor decolora după câteva luni. Anti-îmbătrânire înseamnă că siliconul nu se va decolora odată cu trecerea timpului și nu va fi afectat de substanțele chimice obișnuite de uz casnic, cum ar fi vopseaua de păr, săpunul, șamponul sau produsele pentru curățare suprafețe (detergenți, detartrant).
  • Întărire rapidă: Cu cât siliconul are nevoie de mai puțin timp să se usuce, cu atât sunt mai mici șansele ca praful și murdăria să se depună pe suprafața siliconului. Și cine nu își dorește ca amenajările sau renovările băilor și bucătăriilor să dureze cât mai puțin posibil?
  • Alegere sănătoasă: luați în considerare efectele pe care etanșantul pentru baie le poate avea asupra sănătății dumneavoastră si a familiei dumneavoastră înainte de a se usca. Atunci când este posibil, alegeți întotdeauna un silicon sanitar cu cel mai scăzut conținut de compuși organici volatili (COV).

Pe lângă factorii enumerați mai sus, atunci când alegeți un silicon sanitar, este important să verificați compatibilitatea produsului cu suprafețele rostului. Cel mai frecvent sunt utilizați siliconii acetoxi sau neutri. Principala diferență dintre aceste două tipuri de siliconi este că siliconul acetoxi precum PENOSIL Stop Fungi Silicone are un avantaj când vine vorba de rezistență la ciuperci și proprietăți anti-îmbătrânire, iar siliconul neutru precum PENOSIL EasyPRO All Purpose, poate fi folosit inclusiv pentru etanșarea suprafețelor mai pretențioase, precum metal și piatră naturală (blaturi de marmură sau granit) fără a le deteriora.

Este de menționat faptul că, datorită proprietăților chimice ale siliconilor, aceștia nu pot fi vopsiți. De aceea, este recomandat să alegeti din start culoarea corectă a siliconului care să se potrivească cu suprafețele ce se etanșează.

Cum se întrețin suprafețele etanșe

Pentru a vă asigura că rostul etanșat cu silicon sanitar va menține în timp cele mai bune rezultate, acesta trebuie întreținut corespunzător și curățat în mod regulat. Pentru că, odată ce mucegaiul începe să se prindă în silicon, este aproape imposibil de îndepărtat iar siliconul trebuie schimbat. Dacă folosiți siliconul sanitar PENOSIL Stop Fungi veți scăpa de dureri de cap deoarece acesta are cea mai înaltă clasă de rezistență la mucegai. Chiar și așa, recomandările de mai jos sunt importante, pentru a vă asigura un spațiu interior curat si un ambient sănătos.

Astfel, rostul etanșat cu siliconul sanitar trebuie curățat regulat cu produse de curățare adecvate, baia și bucătăria trebuie aerisite cât mai des posibil pentru a păstra spațiul și rosturile cu etanșant permanent uscate. Daca totuși observi pete de mucegai pe suprafața materialului de etanșare, curățați cu un produs care conține oțet sau înălbitor. În cazul în care mucegaiul s-a răspândit deja în straturi mai adânci ale materialului de etanșare sau dacă etanșantul este deteriorat sau desprins acesta trebuie înlocuit.

Cum să aplicați sau să schimbați corect siliconul sanitar

Deși oricine poate aplica materialul de etanșare, există etape premergatoare aplicării de care trebuie să știi pentru a te bucura de maximul de beneficii oferite de produs.

Înainte de aplicarea etanșantului, suprafețele trebuie curățate foarte bine de praf, particule libere sau resturi de etanșant mai vechi. Pentru o aplicare și mai curată se utilizează bandă de mascare de-a lungul rostului pe care o poți îndepărta imediat după aplicare.

Pentru aplicare ai nevoie de un pistol pentru aplicare silicon și o spatulă.

Unii siliconi sanitari, cum ar fi siliconii PENOSIL mentionati mai sus, oferă aceasta spatulă gratuit fiind atașată la duza de aplicare a fiecărui tub de silicon. Spatula special dezvoltată de PENOSIL ajută la obținerea unui rost curat si neted, caracteristici importante pentru curățarea corectă și ușoară a acestuia și pentru a evita acumularea de apă.

Păstrarea unor spații sanitare curate și sănătoase nu mai pare acum un lucru imposibil de obținut. Tot ce trebuie să faci este să te asiguri că utilizezi siliconul sanitar potrivit, că îl aplici corect și îl îngrijești în mod regulat iar aceasta îți garantează rosturi sanitare curate și estetice pentru mai mulți ani.

Instrucțiuni mai detaliate despre cum să etanșați corect îmbinările sanitare pot fi găsite în Manualul de etanșare sanitară al Wolf Group. Mai multe informații despre gama de siliconi sanitari Penosil pot fi găsite pe www.penosil.rktv.ee si www.penosil.ro